Acest premiu se decernează anual pentru obţinerea de către agenţii economici a unor rezultate semnificative şi a calităţii înalte şi stabile a produselor sau serviciilor prestate, pentru asigurarea calităţii acestora. Participarea la concurs este voluntară.
Anul curent, lista preliminară a laureaţilor de gradul I include 9 întreprinderi, laureţi de gradul II pot deveni 6 întreprinderi, iar alţi 5 agenţi economici au fost nominalizaţi pentru titlul de diplomanţi în realizări în domeniul calităţii.
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a remarcat că, în anii viitori, va fi necesară modificarea condiţiilor de participare, mediatizarea mai masivă a concursului şi motivarea întreprinderilor de a participa la concurs, în vederea creşterii numărului de participanţi la acest concurs.
„Concursul trebuie să devină o metodă de promovare a mărcii întreprinderilor cîştigătoare, iar deţinători ai acestui premiu trebuie să fie cei mai buni”, a remarcat Zinaida Greceanîi.
Premierul a solicitat membrilor comisiei să prezinte propuneri în acest sens, pentru ca lista cîştigătorilor să fie definitivată pînă miercurea viitoare.
Totodată, Primul ministru a solicitat pregătirea ceremoniei de desemnare a cîştigătorilor în cadrul expoziţiei „Fabricat în Moldova”, care se va desfăşura săptămîna viitoare.