Prima Contact Harta
Abonare RSSAbonare RSS
Actualizat: 22.05.2013
Caută
Guvernul Republicii Moldova
RO EN RU
Prima / Serviciul de presă / Comunicate de presă / Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la inaugurarea, după renovare, a grădiniţei pentru copii din satul natal Cotiujeni, raionul Briceni
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la inaugurarea, după renovare, a grădiniţei pentru copii din satul natal Cotiujeni, raionul Briceni
Mărimea textului în document
Tipar
Închide
28.07.2009     Accesări: 398 
Grădiniţa pentru copii din satul Cotiujeni, raionul Briceni, renovată şi dotată în cadrul proiectului “Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”, a fost inaugurată, la 27 iulie curent, în prezenţa Primului ministru al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, originară din Cotiujeni.

Primarul localităţii, Mihai Ursu, a menţionat în cadrul festivităţii, că renovarea grădiniţei a fost posibilă graţie efortului consolidat al administraţiei publice locale, de comun cu sătenii, dar şi cu susţinerea conducerii Guvernului şi partenerilor din cadrul agenţiilor de dezvoltare internaţională, lucrările constituind peste 965 mii lei, inclusiv o contribuţie a comunităţii de 265 mii lei şi dotările în valoare de 182,5 mii lei.

Evenimentul face parte din acţiunile programate pentru cel de-al doilea an al proiectului “Educaţie pentru toţi” care  prevede renovarea a 13 grădiniţe pentru copii şi crearea a 26 centre preşcolare comunitare, după reparaţia altor 49 de grădiniţe şi centre comunitare în perioada anilor 2006-2008. Proiectul include reparaţia capitală, dotarea cu materiale didactice, echipamente şi mobilier a spaţiilor respective, precum şi instruirea managerilor şi educatorilor în domeniul educaţiei.

Prim-ministrul Zinaida Greceanîi şi-a exprimat profunda satisfacţie şi mîndrie pentru consătenii săi, menţionînd capacitatea acestora de a se uni şi a contribui la realizarea iniţiativelor administraţiei publice locale, şi a subliniat că mai sunt încă multe proiecte care urmează a fi realizate de către întreaga comunitate, pentru   dezvoltarea infrastructurii satului, inclusiv în domeniul creării condiţiilor favorabile pentru educaţia tinerei generaţii.

Proiectul “Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit Republicii Moldova de Fondul Fiduciar Catalitic, administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului cu asistenţa UNESCO şi UNICEF.
Prima / Serviciul de presă / Comunicate de presă / Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la inaugurarea, după renovare, a grădiniţei pentru copii din satul natal Cotiujeni, raionul Briceni
   
 
Prima Harta Contact Sus