Vlad FILAT a menţionat faptul că, în cadrul acestei vizite, a avut întrevederi cu Preşedintele Georgiei, Mihail SAAKASHVILI, cu Premierul Vano MERABISHVILI şi alţi oficiali. El a spus că a discutat cu aceştia despre relaţiile dintre cele două state în plan bilateral, dar şi paşii care urmează a fi întreprinşi în vederea atingerii obiectivului de integrare în Uniunea Europeană.
Potrivit Premierului, în cadrul vizitei, au fost semnate patru acorduri importante: Acordul între Guvernul RM şi Guvernul Georgiei cu privire la circulaţia fără vize a cetăţenilor, Memorandumul de înţelegere în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale, Acordul privind traficul rutier internaţional, Acordul privind cooperarea şi asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal.
Prim-ministrul a menţionat că s-a convenit, de asemenea, că cele două state să facă schimb de experienţă în domeniile în care au înregistrat progrese. Astfel, Georgia va oferi Republicii Moldova consultanţă privind reformarea Ministerului Afacerilor Interne, iar ţara noastră va împărtăşi din experienţa implementării Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE.
Vlad FILAT a mai spus că urmează să fie preluată experienţa Georgiei privind studierea limbii engleze în instituţiile de învăţămînt, cu ajutorul voluntarilor din SUA, Anglia şi Irlanda.
Premierul s-a referit la Primul Summit al Partidului Popular European al liderilor din Parteneriatul Estic, care s-a desfăşurat în oraşul georgian Batumi.
„Acest Summit este foarte important. Este o platformă în cadrul căreia, în premieră, se vorbeşte despre perspectiva aderării la Uniunea Europeană a statelor din Parteneriatul Estic", a spus Vlad FILAT.
Prim-ministrul a precizat că, în cadrul întrunirii de la Batumi, s-a convenit asupra organizării Reuniunii miniştrilor de externe ai PPE din ţările UE şi non-UE la Chişinău, în luna septembrie 2013, în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din toamna aceluiaşi an.
„Această reuniune va fi la fel de importantă şi relevantă pentru vecinii din Est ai UE, ca şi Summit-ul de la Thessaloniki din 2003 pentru Ţările Balcanice. Noi ne propunem ca pînă atunci să finalizăm negocierile privind Acordul de Asociere, inclusiv privind DCFTA, şi să finalizăm implementarea fazei a doua a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize", a spus Vlad FILAT.
Prim-ministrul a menţionat că un alt eveniment important la care a participat a fost cea de-a IX-a Conferinţă Internaţională „Drumul european al Georgiei - UE şi vecinii săi europeni", în cadrul căreia a reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a continua implementarea reformelor.
Vlad FILAT a apreciat vizita respectivă drept una utilă şi a exprimat convingerea că schimbul de experienţă şi ajutorul reciproc a celor două state va contribui la realizarea obiectivului de integrare europeană şi asigurarea drepturilor şi valorilor europene pentru cetăţeni.

