icon

A fost aprobat proiectul Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare

25-02-2016 09:54
1,800

Membrii Guvernului au examinat și aprobat, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană (CGIE), proiectul Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare. Documentul reprezintă o listă de acţiuni urgente care vor fi întreprinse de autorităţi pentru soluţionarea problemelor identificate în procesul de consultare cu partenerii europeni şi societatea civilă din Republica Moldova.

 

Prim-ministrul a subliniat importanţa acestui document şi a reiterat angajamentul ferm al Guvernului de a îndeplini toate acţiunile stabilite. „Aprobarea foii de parcurs şi transmiterea ei către partenerii europeni este cuvântul nostru de onoare că vom implementa aceste reforme”, a afirmat Pavel Filip.

 

Foaia de parcurs nu înlocuieşte strategiile şi politicile sectoriale aflate în procesul de implementare, ci stabilește priorităţile pe termen scurt şi mediu în activitatea Guvernului şi Parlamentului, fiind luate în consideraţie Concluziile Consiliului Uniunii Europene cu privire la Republica Moldova. Responsabilitatea pentru realizarea măsurilor incluse în document este pusă în sarcina atât a Guvernului, cât şi a Parlamentului şi structurilor independente.

 

În cadrul reuniunii, au fost discutate, de asemenea, progresele în eliminarea restanţelor înregistrate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei.

 

La indicația Premierului, Comisia guvernamentală pentru integrare europeană se va reuni săptămânal în scopul accelerării realizării Planului Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30