icon

Iurie Leancă a semnat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

27-06-2014 11:47
3,588

Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat după semnarea Acordului de Asociere a țării noastre la Uniunea Europeană că evenimentul este unul istoric, care va aduce beneficii pentru cetățeni. „În primul rând, asta înseamnă instituții care vor funcționa și mai puternic, după modelul european, asta va însemna o economie care va putea să se integreze și mai bine cu cea europeană, asta înseamnă acces la o piață de 500 de milioane de oameni consumatori cu capacitate ridicată de cumpărare, asta înseamnă investiții în economia R. Moldova", a subliniat Iurie Leancă.

Șeful Executivului a mai spus că procesul de integrare europeană este unul pe care Guvernul s-a axat și l-a promovat încă din anul 2009. „Acum avem șansa să materializăm aceste posibilități în lucruri concrete: locuri de muncă, o luptă împotriva corupției mult mai eficientă, reforma justiției, liberalizarea economiei, astfel încât condițiile sociale ale oamenilor din Republica Moldova să se îmbunătățească, astfel încât infrastructura să devină mult mai modernă, astfel încât educația, medicina să ofere cele mai bune servicii", a precizat pentru presă, Iurie Leancă.

 

Totodată, Premierul a declarat ziariștilor că Acordul pe care l-a semnat astăzi la Bruxelles  nu contravine relațiilor cu partenerii din Est. „ Acordul nu contravine relațiilor bune politice, dar și economice și comerciale cu Rusia, dar nici cu Kazahstanul sau Belarus. Și vom face tot ce ne stă în puteri să dezvoltăm o relație bună, constructivă, bazată pe respect reciproc cu partenerii noștri din Federația Rusă, astfel încât această integrare europeană care astăzi este marcată puternic prin acest Acord de Asociere, să ne facă pe noi mai previzibili și mai stabili și asta să contribuie, bineînțeles, la această relație foarte bună pe care ne-o dorim cu partenerii noștri din Est", a mai precizat Iurie Leancă.

 

Cât despre aderarea la UE, Premierul moldovean a sublinat că Republica Moldova va trebui, în primul rând, să pună în aplicare prevederile Acordului de Asociere pentru a convinge în continuare Bruxellesul că își poate respecta angajamentele asumate.

 

Astăzi, la Bruxelles, Iurie Leancă a semnat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, alături de Ucraina și Georgia, în prezența a 28 de șefi de stat și de guvern din țările membre ale UE.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30