icon

Iurie Leancă transmite condoleanțe în legătură cu trecerea în neființă a lui Petru Stratulat, director adjunct al Institutului Mamei şi Copilului

30-01-2015 17:18
1,876

„La 29 ianuarie curent, în urma unei boli incurabile, s-a stins din viaţă Petru Stratulat, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, fondator şi coordonator al serviciului naţional de perinatologie şi neonatologie, vicedirector al Institutului Mamei şi Copilului.

 

Petru Stratulat s-a născut la 8 decembrie 1948 în Ignăței, Rezina. În anul 1966 devine student la Facultatea de pediatrie a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. După absolvire, în 1972, se angajează în calitate de pediatru la Spitalul raional din Ceadâr-Lunga, iar între 1975-1979 este medic-șef adjunct al Spitalului raional central Criuleni. În 1979 este admis la doctorantură în cadrul Institutului de Pediatrie al Academiei de Științe Medicale din Moscova. După susţinerea tezei de doctor revine la Chişinău şi, în anul 1984, este numit ca prodecan al Facultății de pediatrie. În acelaşi an devine conferențiar universitar la Catedra de pediatrie, iar în 1986 organizează Cursul de neonatologie în cadrul Institutului de medicină.

 

Profesorul Petru Stratulat a contribuit la pregătirea profesională a circa 7000 de medici - obstetricieni, neonatologi, medici de familie, manageri ai serviciilor perinatale, moaşe şi asistente medicale. Din 1988, concomitent cu activitatea didactică, a exercitat funcția de director științific al Institutului Mamei și Copilului, alături de Acad. Eugen Gladun. În 1995 își susține teza de doctor habilitat în medicină, iar peste un an obține titlul de profesor universitar și fondează Catedra de neonatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. A desfășurat o amplă activitate de cercetare, a elaborat patru ghiduri naționale de perinatologie, nouă monografii, peste 200 de lucrări științifice. Sub conducerea sa au fost susținute 21 de teze de doctor în științe medicale și cinci teze de doctor habilitat.

 

A fost membru al Asociațiilor europene și mondiale a neonatologilor, președinte al Asociației de Medicină Perinatală din Republica Moldova. A participat la numeroase conferințe, congrese, întruniri, fiind înalt apreciat pentru punerea în aplicare a celor mai moderne concepte în practica medicală.

 

Pentru meritele sale deosebite în activitatea ştiinţifică, medicală şi didactică, Petru Stratulat a fost decorat cu medalia „Dimitrie Cantemir” și Ordinul „Gloria Muncii”. În anul 2014 a devenit laureat al Premiului Național în ştiinţă.

 

Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care i-au fost aproape. Dumnezeu să-l odihnească în pace”.

 

Iurie Leancă, Prim-ministru în exercițiu al Republicii Moldova

Andrei Usatîi, ministru al Sănătății

Ion Ababii, rector al USMF „Nicolae Testemițanu”

Ștefan Gațcan, director general al Institutului Mamei și Copilului

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30