icon

Premierul a avut o discuție cu trei academicieni cu renume mondial

09-10-2015 16:00
771

Prim-ministrul Valeriu Streleț, împreună cu Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, au avut o întrevedere cu un grup de academicieni chimiști: vicepreședintele Academiei Române, Bogdan C. Simionescu, membrul corespondent al Academie Poloneză de Științe, Janusz Lipkowski și vicepreședintele Academiei Ruse de Științe, Serghei Aldoșin.

 

Șeful Executivului s-a declarat un susținător pragmatic al implementării invențiilor ştiinţifice. „Sunt onorat să discut cu academicienii despre care se spune că sunt întotdeauna cu un pas înaintea timpului lor. Voi susține știința, savanţii şi invențiile acestora care contribuie la dezvoltarea țării”, a spus Valeriu Streleţ.

 

Interlocutorii au discutat despre relațiile bilaterale stabilite între mediile academice, necesitatea intensificării colaborării și susținerii științei de către stat. În acest context, s-a propus includerea în comisiile interguvernmentale a oamenilor de știință. Premierul a apreciat aportul mediului academic în îmbunătățirea relațiilor dintre ţări. „Este important ca toate instituțiile să contribuie la atingerea scopului comun, la prosperarea noastră comună”, a conchis Valeriu Streleţ.

 

Întrevederea a avut loc cu ocazia organizării Conferinţei Internaţionale, Ediţia XVIII „Metode Fizice în Chimia Coordinativă şi Supramoleculară”, care se desfășoară la Chișinău în perioada 8-9 octombrie. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Chimie al AŞM, Universitatea de Stat a Moldovei, Societatea de Chimie din Republica  Moldova, Institutul de Fizică Aplicată şi Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii al AŞM.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31