icon

Prim-ministrul Pavel Filip a salutat participanții la Marșul veteranilor din Edineț

06-05-2016 15:38
1,623

Șeful Executivului a participat, astăzi, la ceremonia de omagiere a veteranilor celui de al II-lea Război Mondial, ai războiului din Afganistan, ai conflictului armat de  pe Nistru, dar și a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. Evenimentul este organizat în orașul Edineț al doilea an consecutiv de sărbătoarea ortodoxă “Sfântul Gheorghe Biruitorul”.

 

În discursul rostit, Pavel Filip a exprimat gratitudine veteranilor pentru contribuția lor în asigurarea păcii și independenței țării.

 

”Vom avea grijă ca valorile pentru care ați luptat, dar mai ales pacea, să fie protejate, valorificate pe deplin și transmise tinerei generații”, a subliniat Premierul.

 

În același timp,  Pavel Filip a menționat că valorile esențiale pentru un stat modern și prosper sunt toleranța, solidaritatea, umanitatea, dorința de a propaga pacea și nu violența, care, fiind puse în practică, asigură armonia și înțelegerea în societate.

 

Pe durata acțiunii „Marşul veteranilor – mesagerul păcii”, Prim-ministrul a discutat cu participanții la război și rudele acestora despre problemele cu care se confruntă și suportul acordat de Guvern în îmbunătățirea calității vieții acestora, menționând, în context, despre lansarea Planul de acţiuni pentru susținerea veteranilor - „Memorie. Onoare. Respect”.

 

Șeful Cabinetului de miniștri a participat la instalarea unei capsule pe locul unde va fi construit în curând monumentul tuturor eroilor căzuți în război și a depus flori la monumentul “Maica Îndurerată” din oraș.

 

La sfârșitul vizitei, Pavel Filip a mers la mănăstirea “Nașterea Domnului” din s. Zăbriceni, unde a asistat la slujba religioasă. În cadrul evenimentului, Episcopul de Edineț și Briceni, Nicodim, l-a decorat pe Premier cu distincția ”Sfântul și dreptul Nicodim”, în semn de recunoștință pentru susținerea Bisericii Ortodoxe.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30