icon

România va sprijini Republica Moldova pe drumul său european şi democratic

24-02-2015 20:46
2,714

Prim-ministrul Chiril Gaburici şi Preşedintele României, Klaus Iohannis, au avut în această seară o întrevedere la Reşedinţa de Stat, unde au vorbit despre relaţiile bilaterale, integrarea europeană a Republicii Moldova şi situaţia regională.

 

Șeful Executivului a subliniat că Guvernul de la Chişinău își propune să continue reformele în domenii cu impact asupra vieţii cetăţenilor: economie, finanţe, justiţie, combaterea corupţiei. „Îmi doresc o relație caldă şi sinceră cu România, avem nevoie de acest suport prietenesc în drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a subliniat Chiril Gaburici, care a apreciat vizita lui Klaus Iohannis drept un semnal de încredere pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, Premierul a mulțumit României pentru sprijinul oferit în realizarea proiectelor bilaterale, arătându-se convins că şi pe viitor colaborarea va fi la fel de bună.

 

La rândul său, Klaus Iohannis l-a felicitat pe Chiril Gaburici cu prilejul numirii în funcţia de Prim-ministru şi i-a dorit mult succes „Este o perioadă interesantă pentru Republica Moldova. Aveţi un Premier tânăr, venit din mediul de afaceri, cu metode care de multe ori ajută şi în administraţie şi cred că este o mare şansă. Eu vă doresc să fie aşa”, a declarat șeful statului român. Klaus Iohannis a precizat că ţara sa va face tot ce îi stă în puteri pentru a sprijini Republica Moldova pe drumul său european şi democratic. „România rămâne ferm angajată pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării concrete cu Chișinăul”, a spus liderul de la Bucureşti.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul României pentru Republica Moldova în direcţia consolidării concrete a parcursului proeuropean şi aprofundării reformelor interne. „Responsabilitatea asigurării acestei direcţii le revine tuturor forţelor care au votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri, în sensul asigurării unei guvernări eficiente, stabile, care să ţină şi să respecte mesajele date de cetăţeni la alegeri”, a declarat Președintele român.

 

În cadrul întrevederii, Chiril Gaburici și Klaus Iohannis au trecut în revistă principalele proiecte realizate, dar și cele ce urmează să fie puse în aplicare în Republica Moldova cu sprijinul României. Este vorba despre gazoductul Iași-Ungheni și infrastructura energetică, modernizarea grădinițelor, asistenţa medicală urgentă SMURD și proiectele de interconexiune de transport și reconstrucţie a podurilor peste Prut.

 

Președintele României, Klaus Iohannis, se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova. Mâine, oficialul românurmează să depună flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, după care el va ține o alocuțiune în fața studenților de la Universitatea de Stat din Moldova.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30