Întrevederea Vicepremierului pentru reintegrare cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut astăzi o întrevedere cu dl Marko Șevcenko, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova.
În cadrul discuției, vicepremierul Serebrian a vorbit despre starea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, subliniind faptul că la ora actuală singurele formate de negociere care mai rămân funcționale sunt 1+1 și grupurile sectoriale de lucru.
De asemenea, cei doi interlocutori au făcut un schimb de opinii pe marginea situației din regiunea Mării Negre în contextul războiului din Ucraina.
A fost reiterată necesitatea menținerii unui dialog substanțial dintre Chișinău și Kiev în vederea păstrării stabilității în raioanele de est ale Republicii Moldova.
Vicepremierul pentru reintegrare și-a exprimat speranța că ambasadorul Iuri Klimenko, reprezentantul special pentru reglementarea transnistreană din partea Ucrainei, va vizita în viitorul apropiat Republica Moldova.