Necrolog: ION SOLONENCO (15.01.1935-12.08.2022)
Astăzi, 12 august 2022, cu profundă îndurerare și tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a regretatului Solonenco Ion, Conducătorul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, General de brigadă în retragere.
De la crearea Comisiei Unificate de Control din 27 iulie 1992 și până în anul 2002, regretatul Ion Solonenco a fost membru, iar ulterior Copreședinte din partea Republicii Moldova în cadrul Comisiei, depunând eforturi susținute pentru a realiza obiectivele de menținere a păcii în Zona de Securitate, de reglementare a diferendului transnistrean, de asigurare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
De-a lungul activității sale a dat dovadă de spirit de disciplină, exigență sporită față de sine și față de subalterni - calități datorită cărora a fost promovat consecutiv de la funcția de împuternicit operativ inferior până la cea de viceministru al securității naționale al Republicii Moldova.
Pentru rezultate înalte în activitate și în semn de înaltă apreciere a eforturilor depuse întru menținerea păcii, stabilității și ordinii de drept în Zona de Securitate, Ion Solonenco a fost decorat cu Medalia „Meritul Militar” (1994), Ordinul „Gloria Muncii” (2005) și „Ordinul Republicii” (2017).
Pentru perseverența în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și de demilitarizare a Zonei de Securitate, contribuția semnificativă la elaborarea şi promovarea politicii de securitate a statului, inclusiv a politicii Guvernului în domeniul reintegrării ţării, precum şi pentru meritele deosebite pe parcursul întregii sale activități, Generalului Solonenco i s-a acordat Premiul Național, ediția anului 2018.
Șirul responsabilităților regretatului Ion Solonenco, pe parcursul vieții sale profesionale, precum și a aprecierilor în adresa sa este lung și complex.
În aceste clipe grele, adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate și prietenilor regretatului Ion Solonenco.
Dumnezeu să-l ierte și odihnească în pace pe Patriotul și Profesionistul Ion Solonenco.
Viceprim-ministru pentru reintegrare
Oleg Serebrian
Echipa Biroului politici de reintegrare
din cadrul Cancelariei de Stat