La Chișinău a avut loc şedinţa grupurilor de lucru pentru telecomunicații și servicii poștale
La 14 septembrie curent, la sediul Misiunii OSCE din or. Chișinău a avut loc şedinţa grupurilor de lucru pentru telecomunicații și servicii poștale. Delegaţia din partea Chişinăului a fost condusă de Secretarul de stat pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev, coordonator al grupului de lucru.
Experții de profil au abordat în continuare unele aspecte de implementare a Deciziei protocolare „Cu privire la organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor” din 25 noiembrie 2017, fiind efectuat un schimb de opinii pe marginea măsurilor ce se impun a fi întreprinse în vederea depășirii dificultăților existente.
Următoarea ședință va avea loc la Tiraspol.