Reprezentanții Biroului politici de reintegrare la început de an cu noi ședințe de lucru în teritoriu

La 3 ianuarie curent, în localitatea Varnița a fost organizată o ședință de lucru sub egida Biroului politici de reintegrare, cu participarea reprezentanților autorităților administrației publice locale din s. Varnița și a locuitorilor satului.

 

Ședința a fost organizată la inițiativa Viceprim-ministrului pentru reintegrare, Cristina LESNIC, având ca scop identificarea soluțiilor în procesul de activitate a Primăriei s. Varnița cât și a locuitorilor, reieșind din amplasarea geografică a acestei localități.

 

În cadrul ședinței, de către reprezentanții Biroului politici de reintegrare au fost recepționate problematicile existente, urmând a fi identificate soluțiile corespunzătoare.


Biroul politici de reintegrare va monitoriza și va interveni în continuare întru susținerea cetățenilor, locuitori în zona de securitate indiferent de care parte a r. Nistru se află.