Programul activităţilor de reintegrare a ţării
- Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025
În ședința de astăzi Guvernul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025, care prevede finanțarea a 30 de proiecte de dezvoltare comunitară și a capacităților instituționale, ce urmează a fi implementate în localităţile din Zona de Securitate, precum și oferă compensații parțiale fermierilor din raionul Dubăsari c
Grupurile de lucru
- Scurtă prezentare
În dorinţa de a stimula procesul de reglementare şi de a crea o pârghie suplimentară, ce ar permite diminuarea tensiunilor existente între Chişinău şi Tiraspol, în octombrie 2007, a fost lansată o serie de iniţiative privind întărirea încrederii şi securităţii între cele două maluri ale Nistrului.
Comisia Unificată de Control
- Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control
Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control reprezintă interesele Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control şi participă nemijlocit la realizarea Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat de Republica Moldova şi Federaţia Rusă la 21 iulie 1992.
Citeşte mai mult
Paginație
- Pagina anterioară
- Pagina 8
- Pagina următoare