273 de copiii din s. Cioburciu beneficiază de un proces educațional mai calitativ datorită unui proiect finanțat prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2019

Astăzi, 17 ianuarie 2020, reprezentanții Biroului politici de reintegrare în comun cu conducerea raionului Ștefan Vodă și reprezentanții administrației publice locale din s. Cioburciu au participat la ceremonia de inaugurare a cantinei gimnaziului „Mihai Sîrghi”, recent modernizată cu suportul financiar al Guvernului prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2019.

 

Este de menționat faptul că în anul 2019 prin intermediul Programului de reintegrare al țării au fost alocate 15 milioane de lei pentru finanțarea a 49 de activități în localitățile din Zona de Securitate.

 

Unul din proiectele depuse și care a trecut toate etapele de selecție desfășurate în 2019, este gimnaziul „Mihai Sîrghi” din s. Cioburciu unde studiază 273 de copii și activează 43 de persoane.

 

În acest sens, instituția de învățământ a beneficiat de alocații bugetare în valoare de 658 mii lei în cadrul proiectului „Fortificarea sănătății elevilor prin îmbunătățirea condițiilor sanitare în blocul alimentar al gimnaziului”, iar cu 14750 lei a contribuit gimnaziul.

 

Astfel, tinerii din Cioburciu precum și din localitățile vecine, vor beneficia de un proces educațional mai calitativ.

 

În aceiași ordine de idei, reamintim că în perioada 01 - 31 ianuarie curent, vor fi colectate propunerile de proiecte propuse spre finanțare prin intermediul Programului activităților de reintegrare pentru anul 2020.

 

De la lansarea Programului în anul 2011 și până în 2019, în localitățile amplasate în perimetrul Zonei de Securitate a Republicii Moldova au fost implementate 390 de proiecte / activități în valoare de circa 110 milioane de lei.